Jurnalistul Marius Tucă a fost testat pozitiv cu noul coronavirus: ”Dacă tot nu am avut concediu anul acesta, covidul mi-a creat această oportunitate”

Publicat: 11 sept. 2020, 08:36 Autor: Andreea Voicu Vedete

Jurnalistul Marius Tucă a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în cursul zilei de ieri, 10 septembrie, iar acum bărbatul se află în izolare.

Potrivit informațiilor apărute în Mediafax, cel care moderează cunoscuta emisiune Marius Tucă Show a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus și a fost internat în spital timp de 24 de ore. În prezent, starea sa de sănătate este una bună și nici nu au fost identificate alte simptome specifice. De asemenea, examenul CT al plămânilor este în regulă, iar nivelul saturației oxigenului în sânge este de 97%, potrivit sursei citate.

Jurnalistul Marius Tucă a spus, într-o discuție cu Adrian Sârbu: ”Sper să trec cât mai bine de această încercare pe care viaţa mi-a pus-o în faţă şi să mă întorc în studio. Îmi iubesc profesia, colegii şi spectatorii. Dacă tot nu am avut concediu anul acesta, covidul mi-a creat această oportunitate. Ţineţi aproape, dar nu mai aproape de un metru jumătate”.

Sursă foto: captură Youtube

În urmă cu o zi, în România au fost înregistrate 1380 de noi cazuri în doar 24 de ore

Potrivit bilanțului din data de 10 septembrie, pe teritoriul țării au fost depistate 1380 de noi cazuri de COVID-19 din 25.185 de teste prelucrate, iar alte 47 de decese au fost raportate.

Până ieri, 10 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 99.684 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 41.010 pacienți au fost declarați vindecați și 12.568 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare (*cifrele privind pacienții vindecați și cei asimptomatici externați sunt în curs de actualizare, ca urmare a unor modificări tehnice survenite la aplicația de centralizare a datelor). Până ieri, 4.065 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.133. Dintre acestea, 459 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.015.772 de teste. Dintre acestea 25.185 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.940 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.245 la cerere.

Publicat: 11 sept. 2020, 08:36 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×